Cuarț fumuriu cristal cu vârf natural pe suport orgonic din turmalină neagră și cuarț. O discretă decorațiune cristaloterapeutică ce te poate însoți oriunde.
Cuarț fumuriu cu vârf natural fixat într-un suport orgonic realizat din turmalina neagră, cuarț, alamă și cupru. O adevărată piesă de colecție pentru pasionații de cristale și pietre naturale ce va constitui o elegantă și discretă decorațiune, un ajutor energetic ce te va însoți oriunde. Datorită dimensiunilor reduse, acest ansamblu orgonic cu cristal de cuarț fumuriu poate fi prurtat în geantă, în buzunar sau în sertarul biroului, departe de ochii curioșilor.
Dincolo de frumusețea sa, acest unic eșantion mineral este și un veritabil instrument cristaloterapeutic, ce poate fi deosebit de util în elevarea energetică a spațiului în care se află. Potrivit antropologului Jeremy Narby, dacă introducem un cristal sau o piatră în câmpul nostru electromagnetic, frecvențele electromagnetice pe care emite cristalul sau piatra respectivă vor vibra pe frecvențele omoloage din propriul nostru câmp energetic datorită legii rezonanței fizice, creând un al treilea câmp vibrațional, mai mare decât primele două. Sistemul nervos uman este acordat acestor schimbări energetice și va transmite aceste informații către creier unde frecvențele stimulează reacții biochimice ce influenţează corpul fizic.
Prin alăturarea discului orgonic acestui cluster de cristale de cuart fumuriu, am potențat proprietățile ansamblului mineral, cu precădere capacitatea de protecție împotriva radiațiilor electromagnetice.
Astfel, decorațiune din pietre și cristale naturale ce va da eleganță biroului tău sau un instrument cristaloterapeutic în cabinetul de terapie ori un protector al casei tale, tu alegi rolul ce i-l vei atribui!
Dimensiune suport orgonic hexagonal: 3.5 cm diametru
Înălțimea totală a ansamblului orgonic cu cristal de cuarț fumuriu: 4.5 cm înălțime
Greutate: 51 gr.
Proprietățile cristalelor și pietrelor semiprețioase din structura decorațiunii cu cristale de cuarț fumuriu
Cuarțul (cristalul de stâncă) este cristalul cu cea mai mare capacitate de a depozita și amplifica energia subtilă, având efect vitalizant și echilibrant general. Facilitează liniștirea minții și deschiderea acesteia către mesajele intuitive ale sufletului. Protejează de energii malefice, inclusiv eterice și fizice (radiații).
Cuarţul fumuriu canalizează energia luminii din chakra coroanei în prima chakră pentru a fi înrădăcinată adânc în planul fizic, ajutând persoana să fie puternică în plan fizic având în plus binecuvântarea divină. Inspiră acceptarea responsabilităţii de a ne schimba propria existenţă. Ancorează în realitate, ajută în acceptarea propriului corp şi a legăturilor cu lumea în care trăim. Facifitează renunţarea la tot ceea ce nu este necesar pentru propria dezvoltare.
Turmalina neagră curăță, purifică și transformă energia densă într-una de o vibrație mai ușoară. Ancorează energia spirituală în planul fizic, purifică și echilibrează toate chakrele are un puternic rol protector. Întărește încrederea în sine și atenuează frica. Înlesnește renunțarea la sentimentele de victimizare. Facilitează împământarea energetică și spirituală. Conectând cu chakra rădăcină, turmalina o energizează, mărind vitalitatea fizică, înlaturând gândurile negative, favorizând o atitudine lejeră și obiectivă, cu procese logice clare. Protejează împotriva emisiilor telefoanelor mobile, ceței electromagnetice, radiatiilor, atacului fizic, blestemelor si energiilor negative de orice fel.